post

O victorie importantă pentru HCM!

HCM Sighișoara a reușit să își ia revanșa în fața celor de la HC Sibiu cu scorul final de 28-24.

A fost un meci cu multe răsturnări de situație, mai ales în prima repriză în care cei de la HC Sibiu au condus la o diferentă de la 2-3 goluri.

Dar pauza a fost una benefică pentru sighișoreni, aceștia au preluat conducerea dând dovadă de o ambiție de fier. Finalul meciului a fost unul infernal, publicul numeros a jucat un rol important, susținând echipa din picioare și au trăit alături de băieți fiecare gol.

De remarcat prestația portarului Seieșan Marius care a avut 27 de interventii, cu un procentaj de cca. 60%, dar și evoluția întregii echipe care a luptat împreună până în ultimul minut.

Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi într-un număr atât de mare, voi sunteți al 8-lea jucător al HCM-ului!

Pentru HCM Sighișoara au evoluat: Răduț Claudiu (6 goluri), Pop Nicolae (6 goluri), Nuțu Cătălin (5 goluri), Irimia Ovidiu (3 goluri), Babă Claudiu (2 goluri), Turturică  Radu (2 goluri), Szabo Benjamin (2 goluri), Ilisie Dragoș (1 gol), Sîncelean Vlad (1 gol), Seieșan Marius, Costin Răzvan, Cristea Eduard, Palatka Barna, Solcanu Alin, Rotar Flaviu, Lari Gabriel.

Următorul meci va fi în deplasare la CSU Constantin Brâncuși Tg. Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *